Că oamenii sunt sătui până peste cap de promisiuni fără nicio urmare şi sunt interesaţi doar să funcţioneze cumva administraţia asta care-i încurcă cu şpagi, gropi, blocaje în trafic îmbulzeală, birocraţie şi care le mânăncă timpul şi banii.

Dacă s-ar putea ca cei aleşi sau numiţi în administraţie, indiferent de partid, să facă şi infrastructură, nu doar găşti; să se ofere şi măsuri dezvoltare urbană, nu doar habarnismul unora susţinuţi politic, ar fi un pas înainte. De ani de zile, administraţia duce lipsă nu atât de idei, ci de oameni competenţi care să le pună în practică.

Dacă vor să-şi câştige credibilitatea, politicienii implicaţi în administraţie ar trebuie să arate că au un gând clar în cap despre cum se gestionează şi se dezvoltă o aglomeraţie urbană cu aproape 3 milioane locuitori, cu milioane de maşini ale rezidenţilor sau în tranzit; cu infrastructură precară, cu sistem sanitar deficitar şi cu regii pline de datorii.  

Oraşul merge singur, în loc ca „decidenţii” să ştie cu un pas înainte, încotro. „Viziunea” sau competenţa sau interesul - spuneţi-i cum vreţi - lipseşte din administraţia Bucureştiului (şi nu doar de o lună, ci de ani buni).

Dacă la aceste probleme se adaugă spiritul balcanic al locului, amestecul de improvizaţie şi plezirism, avem ce se vede: un haos vesel.

Problema RADET – ELCEN, unde Primăria Generală a venit cu o aiureală de explicaţie legată de comploturi politice, în loc să asume un blocaj administrativ generat de o problemă managerială a unor companii cu  probleme cronicizate la care s-a ajuns în ani de dezinteres.

Ideea gratuităţii pe RATB mi se pare ori un experiment politic populist ori pur şi simplu o idee proastă, nu poţi face aşa ceva pentru că mai mult costă regia şi nu aduce niciun avantaj clar.

Nu mai zic de prostioara nici acum lămurită cu arborii despre care PSD zice că nu au fost tăiaţi, primarul general zice că au fost tăiaţi, iar ONG-urile strigă că au fost tăiaţi aiurea.

În loc ca cineva sa-şi pună mintea să ordoneze haosul, harababura ne cuprinde pe toţi.  Şi ar trebui să începem să facem lucrurile altfel.

Ştiu, este uşor să critici. Am trăit-o pe propria mea piele şi de aceea mă feresc să arunc verdicte şi suspectez doar nepricepere, nu rea intenţie.

Este nevoie de un plan pentru Bucureşti. Primarul General - şi aici spun cu toată bunăvoinţa, fără niciun fel de atac politic - trebuie să arate acest plan bucureştenilor. Nu pentru că zic eu, ci pentru că administraţia Capitalei are nevoie de planificare şi de gândire mai structurată care să arate oamenilor - şi inclusiv şi nouă, astora care criticăm din Opoziţie - că există o idee clară de mers înainte pentru Bucureşti, nu doar răspunsuri încropite la crize administrative previzibile sau acţiuni haotice să dea bine.

Şi ar mai fi ceva. Să lăsăm puţin la o parte politica de partid şi să facem politică de dezvoltare urbană. Sună pretenţios, dar asta este. Nu ştiu dacă contează atît de mult că sunt proiecte care au fost susţinute de PNL sau de PSD. Orice idee funcţională, indiferent de politicianul care o susţine ar merită evaluată şi pusă în practică. Mai reducem politica şi facem mai multă administraţie. Ce-ar mai fi?