*Proiect de guvernare locală 2016

Experiența ultimilor 25 de ani de administrație în Bucureşti ne arată clar că ceea ce i-a lipsit Capitalei noastre nu au fost ideile. Au lipsit, însă, mulți ani, implicarea, o doză necesară de responsabilitate atunci când vorbim de administrarea unei comunități de aproape două milioane de oameni, dar şi gospodărirea eficientă a banului public.

Pentru a fi gospodărit eficient, oraşul trebuie privit ca o prelungire a propriei case: trebuie să gândeşti pe termen lung, să iei cele mai bune decizii pentru cei din jurul tău, împreună cu ei, să le cântăreşti bine şi să le duci, la timp, la îndeplinire. Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să redăm oraşul bucureştenilor. O administrație închisă, centralizată nu poate răspunde nevoilor individuale ale bucureştenilor. Administrarea eficientă înseamnă transferul deciziei cât mai aproape de bucureșteni. De aceea, cred că dezvoltarea Capitalei noastre trebuie făcută în parteneriat permanent cu bucureştenii. Bucureştenii plătesc taxe şi impozite. Ei trebuie să ştie ce se întâmplă cu banii lor şi trebuie implicați în luarea deciziilor cu privire la ceea ce este mai bine pentru oraşul lor. Primarul general trebuie să fie un partener şi un coordonator al primarilor de sector, pentru a aduce decizia cât mai aproape de bucureşteni.

În acelaşi timp, este nevoie de o regândire fundamentală a modului de funcționare a municipalității. Primăria Generală nu mai poate fi doar un observator care constată și inventariază problemele bucureștenilor, o instituție reactivă și ineficientă, ci trebuie să devină o instituție proactivă, care previne apariția problemelor. Primăria Generală trebuie să devină un reper național, un model al eficienței unei municipalități. Este nevoie, în egală măsură, să recâştigăm încrederea oamenilor în administrația locală. Însă, încrederea bucureştenilor nu poate fi recâştigată, dacă nu vom aplica trei principii fundamentale:
trebuie să trecem de la administrația lucrului făcut de mânuială și a banilor aruncați pe apa sâmbetei, la o administrație eficientă și a deciziilor bune, luate în folosul bucureştenilor;trebuie să impunem şi să respectăm criteriile de integritate în exercitarea funcțiilor publice: corectitudinea, onestitatea, verticalitatea – ca suport al încrederii şi credibilității în fața bucureştenilor;performanța, măsurată prin eficiență şi rezultate concrete, trebuie să fie singurul criteriu în atribuirea funcțiilor publice.

bucharest-1611947_1920

Cred cu tărie că oraşul nostru are nevoie de o viziune și de un program liberal, ca singure opțiuni care generează bunăstare și pot duce la creșterea calității vieții. Această viziune înseamnă un management atent al costurilor de funcționare, abandonarea lucrului făcut de mântuială, respectarea drastică a termenelor asumate, stimularea investițiilor private și implicarea bucureștenilor în actul de administrație locală.

Programul meu atinge axele prioritare prin care putem să ajungem rapid la o dezvoltare sustenabilă, printre care: sănătate, infrastructură, energie, investiții, urbanism și cultură.

Trebuie să avem un oraş sănătos, ca punct de plecare non-negociabil pentru o viață normală şi șansa unui viitor mai bun pentru copiii noştri. Investițiile într-un sistem de sănătate performant trebuie să devină o prioritate pentru administrația Capitalei noastre.

Trebuie să rezolvăm problema infrastructurii, deoarece pierdem prea mult timp și bani, blocați fiind în intersecții sau pe străzile orașului.

Trebuie să schimbăm modul de alimentare cu energie termică a Bucureștiului deoarece, în prezent, aceasta funcționează pe baza unui sistem perimat, care produce, în fiecare an, o hemoragie financiară în bugetul Primăriei Generale și, implicit, în cel al bucureştenilor.

peoples-house-2391099_1920

Trebuie să atragem cât mai multe investiții private pentru a crea locuri de muncă şi oportunități pentru bucureşteni în oraşul lor, pentru a atrage fonduri la bugetul local, pentru a putea investi astfel în creşterea calității vieții pentru bucureşteni.

Trebuie să revigorăm aspectul estetic pentru ca Bucureştiul să-și recapete identitatea și personalitatea istorică.

Trebuie să transformăm Capitala noastră într-un punct o referință culturală pentru întreaga Europă, nu doar pentru România.

Pe termen mediu, aplicarea acestui program înseamnă creșterea calității vieții pentru bucureșteni, prin servicii sociale performante, mediu de viață sănătos și sigur, dezvoltare economică, administrație publică performantă, dezvoltare urbană coerentă, identitate culturală.

Capitala noastră are nevoie de o administrație eficientă, coerentă și consecventă, pentru a recupera decalajul produs, timp de 25 de ani, de amatorism, lipsă de implicare și lucru făcut de mântuială. Modul în care va arăta orașul copiilor noștri, al generațiilor viitoare, depinde de noi, iar din tabloul Bucureștiului, așa cum ni-l imaginăm în următorii 20 de ani, toate aceste neajunsuri trebuie să dispară.

Bucureştiul trebuie să redevină Capitala noastră și să își recâștige rolul bine meritat în ierarhia marilor oraşe europene: performanță economică, servicii de calitate, nivel de trai ridicat, infrastructură modernă.