Un studiu recent al GFK vizând percepţia românilor despre sistemul de sănătate scoate la iveală două lucruri importante pe care românii le au în minte atunci când sunt întrebaţi despre problemele Sănătăţii şi despre soluţiile pe care ei le văd.
În primul rând, despre probleme – percepţia este că sistemul este afectat la toate nivelele: mentalitate, educaţie, politică, legislaţie, infrastructură şi act medical. În al doilea rând, întrebaţi ce aşteaptă ca măsura reparatorie, publicul are în vedere fermitate managerială în condiţiile unui suport politic fără excepţie (al tuturor partidelor) şi o colaborare cu societatea civilă şi mediul de afaceri, pentru a corecta disfuncţionalităţile de acum. Ca om politic, ca medic şi ca fost şef al CNAS, pot să spun un lucru clar: sistemul medical, aşa cum este acuma condus, nu se va îmbunătăţi niciodată. Oameni politici sau nepolitici vin la minister şi în cele din urmă sunt prinşi de inerţia şi blocajele sistemului. Acesta este adevărul şi fără un organizator care să aibă forţa de a „taia capete” atunci când nu se poate altfel, ideea de reformă este o dulce iluzie bună de discutat în presă şi la seminarii. Ştiu că nu este un adevăr comod, că nu este genul de politică publică pe care publicul şi oamenii din sistem se aşteaptă să o audă, dar asta este singura politică care poate avea rezultate. Şi am să mai spun un lucru: nu a existat niciodată siguranţa că banii alocaţi Sănătăţii sunt cu adevărat cheltuiţi eficient, deşi s-au făcut foarte mulţi paşi în faţă (şi din nou, ca fost preşedinte CNAS, pot spune că informatizarea şi SIUI au contribuit la transparentizare şi la eficienţă). Aşa s-a ajuns ca din punct de vedere al viziunii politice asupra Sănătăţii, sistemul să apară mereu ca un sac fără fund în care, oricâţi bani se alocă, este mereu insuficient. Sistemul este nu neapărat prost finanţat – pentru că finanţarea de 4% din PIB, deşi redusă comparativ cu UE, a crescut totuşi constant în ultimii ani – ci este dezorganizat, bazat pe relaţii şi cu vicii de funcţionare care nemulţumesc şi medicii şi pacienţii, deopotrivă. Avem specialişti foarte buni, dar nu reuşim sa-i punem în valoare. Medicii si personalul medical sunt nemulţumiţi de condiţiile în care îşi exercită meseria, de salarile mizere, de condiţiile insuficiente din spitale, sunt nemulţumiţi şi de interferenţa din afara profesiei în avansarea în carieră şi de sistemul clientelar care s-a format în unele spitale. Consecinţa este exod masiv de medici al profesioniştilor din sănătate. Avem specialişti foarte buni, dar nu reuşim sa-i punem în valoare. Atunci când merg şi profesează într-o altă ţară sunt apreciaţi, ceea ce arată că avem o problemă majoră de organizare de sistem. Sunt 5 priorităţi strategice pentru sistemul de Sănătate: 1. construcţia a 8 spitale regionale; 2. prioritizarea bugetului de stat şi parteneriate public privat; 3. stoparea migraţiilor medicilor prin dublarea veniturilor începând cu 2017; 4. programe naţionale de prevenţie şi educaţie pentru sănătate şi acces real al pacienţilor la medicamente cu preţul de decontare cel mai mic; 5. revizuirea legislaţiei şi protejarea drepturilor pacienţilor. Ne amăgim cu câte o victorie de etapă sau ne afundăm în câte o criză a sistemului; toate trec şi se revine la aceeaşi inerţie. Este nevoie de o mână de fier, care să taie legăturile clientelare din interiorul sistemului şi care să cunoască şi să fie în stare să controleze multitudinea de interese şi forţe contrare ale oamenilor din sistem, care fără neapărat să aibă intenţii rele, ajung până la urmă, să frâneze orice schimbare. Pentru a se schimba (evit să mai pronunţ cuvântul „reformă”), sistemul de sănătate are nevoie de un bun manager. Politic sau nepolitic, acest manager are nevoie însă de un sprijin politic larg pentru a putea să ia decizii radicale când este cazul.