Avem nevoie de soluții mai aplicate pentru susținerea agricultorilor români, europeni și diminuarea efectelor negative produse de afluxul uriaș al cerealelor ucrainene. Suntem într-o situație grea din cauza războiului provocat de Federația Rusă, ce a dus la efecte negative și în agricultură.
Cerealele ucrainene au invadat piața europeană și au creat o situație dramatică pentru agricultorii europeni. De aceea, pentru că ne confruntăm cu o situație specială, avem nevoie de măsuri speciale și putem merge până acolo încât să aplicăm tarife vamale.
Comisia trebuie să găsească urgent resurse pentru compensarea pierderilor agricultorilor români, polonezi, bulgari, dar și să creeze mecanismele pentru ca situația să nu se mai repete și anul acesta.
Ucraina trebuie ajutată, dar avem nevoie de un mecanism eficient și pentru agricultorii noștri, ca aceștia să nu intre, pur și simplu, în faliment.
Salut inițiativa premierilor României, Bulgariei, Poloniei, Slovaciei şi Ungariei, care au semnat o scrisoare comună către șefa Comisiei Europene, cerând protecție pentru fermierii din aceste țări și reintroducerea taxei pentru produsele agricole ucrainene.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că o situație de acest gen, când agricultorii europeni au pierderi imense, va provoca o situație grea în următorii 10 ani și poate constitui o vulnerabilitate extrem de mare ce poate fi exploatată de Moscova în „războiul hibrid” pe care îl poartă cu Vestul.
Este vital ca, în următoarele săptămâni, Comisia să adopte soluții pragmatice pentru a combate eficient această criză!