Cristian Bușoi: Am sesizat Comisia Europeană despre blocarea aplicațiilor pentru taxi dezvoltate de companii independente

La ceas aniversar al PNL e timpul să ne amintim frumuseţea sentimentului de a fi liberal, puterea dată de credinţa în propriile noastre forţe şi, mai ales, convingerea că, din 17 iunie, PNL va recâştiga vigoarea politică şi forţa de a conduce, din nou, România. Avem nevoie să reconstruim PNL. Iar pentru asta trebuie să înţelegem bine lecţiile trecutului, ca să nu-i repetăm greşelile, şi să privim spre viitor, ca să putem merge înainte. Avem nevoie, pentru noi, liberalii, şi pentru România, deopotrivă, să facem PNL, un partid al viitorului!
Susţinerea preşedintelui Iohannis pentru un premier politic, după alegeri, reprezintă o opţiune de normalitate politică, după un an de guvernare apolitică pe care partidele l-au avut la dispoziţie pentru a găsi soluţii de recredibilizare. Nu există democraţie funcţională cu partide şi clasa politică golite de credibilitate, iar pentru acest motiv, în 2015, preşedintele Iohannis a venit cu soluţia unui guvern apolitic.
Acţiunile electorale ale PSD şi ale sateliţilor săi – ALDE, PMP şi cum s-or mai numi ei – sunt nu doar iresponsabile, ci şi ilegale. Avem o coaliţie inconştientă care a ocupat Parlamentul şi care ne conduce cu toată viteza spre prăpastie economică.Acţiunile electorale ale PSD şi ale sateliţilor săi – ALDE, PMP şi cum s-or mai numi ei – sunt nu doar iresponsabile, ci şi ilegale. Avem o coaliţie inconştientă care a ocupat Parlamentul şi care ne conduce cu toată viteza spre prăpastie economică.
Grupul PPE din Parlamentul European a lansat astăzi o campanie pentru sprijinirea inițiativei Interrail – un bilet gratuit pentru fiecare european cu ocazia majoratului în scopul consolidării identității europene.
Eurodeputalul PNL Cristian Bușoi, președinte al MEP Friends of the Liver Group a găzduit în Parlamentul European evenimentul “Provocările Hepatitei C în Europa Centrală și de Est. Riscuri, acces la screening, diagnostic și tratament.” Dezbaterea a fost organizată în colaborare cu Asociația Europeană de Studii ale Ficatului (EASL), Asociația Europeană a Pacienților care suferă de boli ale ficatului (ELPA) și Alianța Europeană pentru Sănătate Publică (EPHA). Pe lista participanților s-au numărat renumiți medici, cercetători și profesori universitari din Polonia, Bulgaria și Lituania, Grecia, iar România a fost reprezentaă de prof. univ. dr. Adrian Streinu – Cercel, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale şi manager al Institutului de boli infecţioase „Matei Balş” și de Corina Pop, secretar general în Ministerul Sănătății.