În acelaşi timp, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că virusul a devenit o problemă internaţională, deşi, din fericire, Europa a fost până în acest moment ferită. Povestea a început în urmă cu un an când mai multe cazuri de incidenţă ale virusului au fost detecate în Brazilia.
De atunci, fără ca foarte multă lume să sesizeze, s-au înregistrat din ce în ce mai multe victime, iar în acest moment există peste 20 de ţări afectate în America Latină. Din punctul de vedere al ţării noastre, realist vorbind, nu există în prezent motive serioase de îngrijorare, dar asta nu înseamnă mare lucru într-o lume interconectată. Mai ales că există şi o datorie de solidaritate care depăşeşte interesele naţionale. Privită astfel, România poate, totuşi, trage destule învăţăminte folositoare din această epidemie, chiar dacă a fost până acum protejată de episoade similiare.
În primul rând, criza provocată de virusul ZIKA ne arată foarte clar că trăim într-o lume globalizată. O boală detectată prima oară în Uganda pe la mijlocul anilor ’40 ai secolului trecut a ajuns în secolul 21 să cuprindă America de Sud şi să pună pe jar Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Este limpede că răspunsul în faţa unor astfel de crize globale nu poate fi decât global, deoarece orice strategie de apărare strict naţională este sortită eşecului. Circulaţia oamenilor mai poate fi restricţionată pe alocuri, dar asemenea măsuri ar fi ridicole pentru ţânţari – cei prin intermediul cărora este transmis virusul.
De exemplu, de la izbucnirea crizei, Comisia Europeană a fost în permanentă legătură cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi cu guvernele statelor membre. Măsurile de combatere a epidemiei, precum şi strategiile de întrajutorare internaţională ar trebui să constituie un bun exemplu de urmat. La nivel european astfel de eforturi au devenit o practică firească mai ales în ceea ce priveşte cercetarea unor terapii.
De pildă, la nivelul Comisiei, prin programul Horizon 2020, si am fost raportor al Parlamentului European pentru capitolul sanatate al acestui program, există o finanţare de 40 de milioane de euro pentru cercetări în privinţa malariei şi a altor boli infecţioase neglijate, printre care şi ZIKA. La acestea, se adaugă alte 10 milioane pentru combaterea, de pildă, a ţânţarilor, prin care este transmisă această boală şi altele similare. În fine, chiar dacă România nu este afectată, iar autorităţile europene încearcă să asigure o protecţie şi o coordonare cât mai bună, nu cred ar trebui neglijate niciun moment eforturile de conştientizare a pericolului la care se expun cei care doresc să călătorească în zonele afectate.
În acest fel, virusul ZIKA poate constitui un oportun moment pentru a desluşi lecţia solidarităţii şi a strategiilor eficiente de a combate problemele secolului nostru.